Pentru a înţelege mai bine mesajul micilor biografii adunate sub titlul „Eroi pe fronturi paralele”, este nevoie de punerea lor în context, să ştim de unde veneau şi care era starea de spirit a soldaţilor care s-au aflat, faţă în faţă, în prima linie a confruntărilor de la nord-vest de oraşul Iaşi, în lunile aprilie-august 1944, inclusiv pe teritoriul comunei Rediu.
În linii mari, cronologia evenimentelor a fost dată de rezultatul bătăliei de la Kursk, cunoscută ca cea mai mare confruntare de tancuri din istorie, încheiată la 23 august 1943 cu victoria Armatei Roşii. Din acel moment Wermachtul şi aliaţii săi, inclusiv armatele române angajate în războiul cu Uniunea Sovietică, au pierdut definitiv iniţiativa, aflându-se permanentă defensivă.
A fost o retragere care, în cea mai mare parte, a cunoscut accente dramatice, armatele sovietice împingând constant un front cu o lungime de peste 1400 km, situat între Smolensk, în nord, şi Marea de Azov, în sud.
Situaţia frontului din Ucraina, după forţarea Niprului, 23 decembrie 1943
Ulterior, până la 23 decembrie 1943, Armata Roşie, în ciuda apărării destul de bine organizate germane, a forţat trecerea Niprului, reuşind să-şi creeze vaste capete de pod, ceea ce a însemnat succesul Bătăliei de la Nipru, finalizată la 23 decembrie.
Trupele sovietice trec frontiera României
Ulterior, din data 24 decembrie 1943, situaţia trupelor Axei a căpătat accente dramatice, armatele sovietice exercitând o presiune şi mai mare, cu intenţia de a profita la maxim, în condiţii de iarnă, de ruperea frontului din Ucraina (vezi harta deplasării frontului din decembrie 1943 – până în aprilie 1944).
Unul dintre soldaţii supravieţuitori ai retragerii, de la sfârşitul lunii decembrie 1943 – martie 1944, combatant şi în luptele care vor avea loc pe teritoriul României, la nord de Iaşi, pe teritoriul comunei Rediu, îşi amintea zilele de groază ale retragerii de după data de 24 decembrie 1943. Chiar şi după ce frontul s-a stabilizat, ajungând în România, la Iaşi, încă mai avea coşmaruri, auzind necontenitul şi înfricoşătorul strigăt de URA!!! cu care porneau la atac, zi şi noapte, soldaţii sovietici.
Împinse de la spate şi hărţuite continuu, armatele germane şi române semănau izbitor de mult în primăvara anului 1944, ca aspect şi stare de spirit, cu cele ale lui Napoleon la revenirea din Rusia, dominante de neputinţă şi deznădejde.
O ultimă parte a ofensivei sovietice de la începutul anului 1944, către sudul vastului front, a reprezentat-o bătălia de Uman-Botoşani, în urma căreia armatele sovietice au ocupat, până la sfârşitul lunii martie cea mai mare parte a Bucovinei, cu oraşele Cernăuţi şi Suceava, partea de nord a Moldovei, cu oraşul Botoşani şi nordul Basarabiei, cu oraşul Bălţi.
Trupe sovietice traversând Nistrul
Chiar dacă au avut în intenţie ca ofensiva să continue, extenuarea a început să fie resimţită şi de armatele sovietice. Mai mult, strategia trebuia adaptată reliefului. În martie frontul a atins culmile Obcinelor Bucovinei şi ale Podişului Central Moldovenesc, iar reacţia apărării germano-române pe acest nou aliniament era deja mai bine coordonată, făcând ca înaintarea sovietică să se oprească înaintea oraşelor Iaşi, Chişinău şi Tighina. O ultimă tentativă de forţare a frontului a avut loc în luna aprilie, în ceea ce s-a numit Bătălia de la Târgu Frumos, nefavorabilă trupelor sovietice. Pentru Armata Roşie, lupta de la Târgu Frumos nu a fost o catastrofă, ci dovada că ofensiva începută la Kursk îşi consumase energia, în această parte a frontului, iar forţarea putea deveni periculoasă, înainte de o repliere a forţelor şi strângerea liniilor de aprovizionare.
Armata romana in retragere martie 1944
Chiar dacă au avut în intenţie ca ofensiva să continue, extenuarea a început să fie resimţită şi de armatele sovietice. Mai mult, strategia trebuia adaptată reliefului. În martie frontul a atins culmile Obcinelor Bucovinei şi ale Podişului Central Moldovenesc, iar reacţia apărării germano-române pe acest nou aliniament era deja mai bine coordonată, făcând ca înaintarea sovietică să se oprească înaintea oraşelor Iaşi, Chişinău şi Tighina. O ultimă tentativă de forţare a frontului a avut loc în luna aprilie, în ceea ce s-a numit Bătălia de la Târgu Frumos, nefavorabilă trupelor sovietice. Pentru Armata Roşie, lupta de la Târgu Frumos nu a fost o catastrofă, ci dovada că ofensiva începută la Kursk îşi consumase energia, în această parte a frontului, iar forţarea putea deveni periculoasă, înainte de o repliere a forţelor şi strângerea liniilor de aprovizionare.
Acela a fost contextul în care comandamentul sovietic a dispus încetarea ofensivei şi stabilizarea liniilor, în aşteptarea revigorării pentru o nouă ofensivă, care se va produce începând din 20 august 1944, în Operaţiunea Iaşi-Chişinău.
De o mai mică intensitate, în lunile aprilie-august. luptele nu au încetat nicio clipă la nord de Iaşi. Cele două părţi au căutat să se tatoneze şi să-şi asigure poziţii favorabile în perspectiva unei noi confruntări majore. În acele confruntări, care au avut loc şi pe teritoriul comunei Rediu, au fost angajaţi soldaţii pe care îi vom aminti în continuare.
Text: Marius Chelcu, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iaşi
Trupe sovietice traversând Nistrul