𝐈𝐥𝐢𝐞 𝐍. 𝐒𝐭𝐚̆𝐧𝐜𝐢𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮
- locotenent în rezervă
- înainte de război învăţător într-un sat din judeţul Vâlcea
- ucis în luptele din Pădurea Mârzeşti, în ziua de 19 aprilie 1944
- înmormântat în Cimitirul Eroilor din Rediu
Ilucă dragă,
O viaţă bună ne-a unit, o soartă crudă ne-a despărţit. Tot ce ne-a unit s-a sfârşit, toată fericirea clădită în clipe de neuitat s-a spulberat sub lovitura crudă a soartei.
Te voi purta veşnic în sufletul meu, căci toată fericirea şi dragostea cu tine mi s-a stins. Dormi în pace, dragul meu, şi fii sigur că voi respecta toate dorinţele şi sfaturile tale, căci soţ ca tine foarte rar se întâlneşte.
Sunt gândurile de profundă tristeţe ale Tudoriţei Stănciulescu, învăţătoare dintr-un sat Vâlcean, lovită de tragedia pierderii soţului, locotenentul în rezervă Ilie N. Stănciulescu.
𝐈𝐥𝐢𝐞 𝐍. 𝐒𝐭𝐚̆𝐧𝐜𝐢𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 era în timp pace învăţător, ca şi soţia sa, în acelaşi sat, Mădulari-Cernişoara, judeţul Vâlcea.
La 20 de ani, Locotenentul Stănciulescu luptase în primului război mondial şi supravieţuindu-i îşi întemeiase familie, prin însoţirea cu Tudoriţa, fiica învăţătorilor Grigorescu.
„Din fericirea clădită” făceau parte doi copii, Marian şi Cornelia, iar din „clipele de neuitat”, câteva generaţii de copii de ţărani vâlceni pe care îi educaseră împreună.
Noul război şi nevoia de combatanţi l-au dus din nou pe front pe Ilie Stănciulescu, trecut de prima tinereţe, la peste 40 de ani.
Ziua de 19 aprilie 1944 avea să-i fie fatală, fiindcă aflându-se în fruntea unui post de comandă, în încercarea de a opri ocuparea de către trupele sovietice a Pădurii Mârzeşti, locotenentul Stănciulescu va suferi lovitura mortală în urma exploziei unui obuz.
Scrisoarea aceasta de profunde durere şi credinţă a unei soţii este o nouă recuperare a memoriei tragice a războiului, care se adaugă medalioanelor Eroi pe fronturi paralele din lunile aprilie-august 1944, atunci când frontul fixându-se la marginea Iaşului, teritoriile comunelor din partea de nord a oraşului, între care se numără şi Rediu, au devenind, de-a lungul a ceea ce s-a numit linia de apărare Dacia un câmp de luptă, trupele româno-germane, pe de o parte şi cele sovietice, de cealaltă parte, disputând câţiva km pătraţi cu scopul ocupării unor poziţii strategice, cum ar fi Pădurea Mârzeşti, cu câştiguri efemere, de o parte şi de alta.
Trupul învăţătorului Ilie N. Stănciulescu, din comuna Mădulari-Cernişoara, Vâlcea, Iliucă pe care îl plângea soţia, alături de copii şi rude, a fost aşezat şi se află şi astăzi în Cimitirul de la Rediu, alături de camarazii săi, o dovadă în egală măsură a jertfei şi onoarei, dar şi a tragediei războiului, care e de preferat să fie evitat, înainte de a umple rândurile cimitirelor de onoare.
Sursa: Constantinescu, Gheorghe, Monografia comunei Cernişoara. Locuri, vremuri, oameni, Bucureşti, 2014, p. 203.
Text: Marius Chelcu, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iaşi
Harta amplasament trupe sovietice aprlilie-mai Padurea Marzesti