Ioan Dragomir – destinul unui tânăr ardelean căzut pe frontul Moldovei 7 mai 1944

Născut la 15 noiembrie 1921 și botezat greco-catolic în satul Ungurei, jud. Sibiu (azi, jud. Alba), Ioan Dragomir efectuează, cândva în perioada 1 noiembrie 1939 – 1 noiembrie 1940, 31 din cele 45 de zile obligatorii de pregătire (instrucție) premilitară. După încorporarea sa și depunerea jurământului, face câteva luni de instrucție la Sibiu, la Regimentul 90 Infanterie (februarie – iunie 1942).

În următorii doi ani de zile, războiul este pentru el o realitate oarecum îndepărtată. Veștile care vin din Est nu sunt prea bune. Divizia sa, Divizia 18 Infanterie (Armata a 4-a română) înregistrează pierderi mari, umane și materiale, în Stepa Kalmukă, la sud de Stalingrad, spre sfârșitul anului 1942 și este într-o continua retragere prin sudul Ucrainei în primele luni ale anului următor. Din primăvara lui 1943, soldatul Ioan Dragomir este nevoit să se obișnuiască cu noua denumire a fostului Regiment 90 Infanterie, transformat în Grupul 90 Vânători de Munte în cadrul Diviziei 18 Munte. Războiul se apropie tot mai mult de granițele României și tânărul militar se confruntă tot mai des cu perspectiva trimiterii pe front. În februarie 1944, Ioan Dragomir este trecut în completare și este menținut concentrat. Știrile despre iminenta pătrundere a Armatei Roșii pe teritoriul României sunt însoțite de remobilizarea Armatei a 4-a române, la 15 martie 1944, sub conducerea generalului Mihail Racoviță. Situația se înrăutățește câteva zile mai târziu, când trupele sovietice aparținând Frontului 2 Ucrainean forțează Nistrul și la scurtă vreme ocupă Soroca, Bălți, Botoșani, Rădăuți.

La 19 martie 1944, Ioan Dragomir primește gradul de caporal și două săptămâni mai târziu, este trimis pe front cu Compania aruncătoare de brandt (120 mm) din cadrul Grupului 90 Vânători de Munte.

Primul contact direct cu situația dramatică din Moldova se realizează prin poziționarea diviziei sale în zona Iașului, între cele două linii defensive ,,Dacia” și ,,Traian”, la nord, respectiv la sud de capitala Moldovei. Caporalul ardelean încearcă să se familiarizeze cu realitățile dure ale frontului în timpul așa-numitei prime bătălii de la Târgu Frumos declanșată de către sovietici la 9 aprilie 1944. Aceștia doreau nu doar testarea reacției de apărare a forțelor germano-române ci și împiedicarea deplasării rezervelor germane spre sectorul bielorus al Frontului de Est. Luptele încetează câteva zile mai târziu, efect al rezistenței trupelor române susținute puternic de forțele blindate germane (cunoscutele divizii Grossdeutschland și 24 Panzer). Perioada de acalmie și de refacere nu este prea lungă. În ultima decadă a lunii aprilie 1944, sovieticii testează din nou rezistența liniilor româno-germane. Se duc lupte grele în zona Iașului, în Pădurea Mârzești (24-26 aprilie 1944). Se pare că aici Ioan Dragomir primește botezul focului. Puternicul atac lansat de sovietici la 30 aprilie în sectorul Diviziei 18 Munte este stopat în ziua următoare din nou cu aportul esențial al blindatelor germane aparținând Div. Grossdeutschland. Tânărul caporal Dragomir nu are timp să reflecteze mai mult asupra ororilor din preajma sa deoarece înșiși sovieticii nu-și lasă timp de odihnă reluând atacurile la 2 mai 1944. După o pregătire de artilerie de o oră, se produce ofensiva acestora asupra liniei fortificate ,,Dacia”.

După câteva zile, luptele scad în intensitate, sovieticii sunt blocați însă din registrele militare sunt șterse alte sute de nume de soldați români, germani, sovietici. Este și cazul caporalului Ioan Dragomir, declarat mort în ziua de 7 mai 1944, la ora 11, lovit de schije brandt. Condițiile în care a survenit decesul nu sunt clare. Slaba dotare și instruire a armatei române (care la rândul lor au cauze multiple), oboseala, ororile, teama de moarte și de prizonierat, zgomotul infernal al armelor de uscat și al bombardierelor sovietice și americane dar și impresiile și remarcile defavorabile ale germanilor la adresa aliaților lor români trebuie să fi acționat decisiv asupra psihicului și fizicului tânărului caporal român trimițându-l în brațele morții.

Ioan Dragomir se numără printre cei 492 de morți ai Diviziei 18 Munte înregistrați în perioada 23 aprilie – 12 mai 1944. El este înmormântat în cimitirul eroilor din localitatea Rediu (fostă Rediu Tătar), unde, prin grija familiei, în februarie 2025, a fost montată o placă comemorativă pe fațada bisericii.

Text documentat şi redactat de Prof. dr. Cornel Maria şi Alex Anghel, nepoţii de soră ai lui Ioan Dragomir