Muncelul de Sus, Gherăieşti, Borleşti, Răchiteni, Dulceşti, Boghicea, Dagâţa ş.a. Sunt numele comunelor de unde erau încorporaţi cei mai mulţi soldaţi din Divizia 7 Infanterie cu garnizoana la Roman, având în componenţă Regimentele 14 şi 16 dorobanţi, 37 infanterie şi 4 şi 8 artilerie.
În martie 1944, odată cu înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, Diviziei 7 Infanterie i s-a încredinţat misiunea de a opri forţarea Prutului de către armatele sovietice şi înaintarea lor către Iaşi. Linia de apărare era Sculeni, Bădărăi, Ştefăneşti. Pe această linie, în vecinătatea şi pe teritoriul comunei Rediu, cele mai grele lupte s-au purtat în a doua parte a lunii martie la Stânca Roznovanu şi la Castelul Roznovanu de la Stânca (c. Victoria), la Vulturi şi Rediul Mitropoliei (c. Popricani), iar în aprilie, în siajul Bătăliei de la Târgu Frumos, luptele s-au apropiat de Iaşi, afectând inclusiv teritoriul comunei Rediu.
Chiar dacă nu s-a reuşit împiedicarea trecerii Prutului de către trupele sovietice, Divizia 7 infanterie a fixat acea presiune la câţiva km distanţă de oraşul Iaşi. Preţul a fost însă mare, în luptă căzând inclusiv comandantul Regimentului 14 Dorobanţi, cu garnizoana la Roman, colonelul Crăciunescu Gheorghe, care în ziua de 26 martie, aflându-se în liniile de apărare de la Sculeni Târg, a fost ucis de o rafală de armă automată.
Cu astfel de pierderi, în luna aprilie, Divizia 7 infanterie a reuşit să oprească şi să menţină presiunea sovietică pe aliniamentul Nord Vulturi, NV Pădurea Mârzeşti, iar la 25 aprilie unitatea fost trimisă în refacere, fiind înlocuită la Rediu de Divizia 18 Munte (despre aceasta într-o altă prezentare).
Oricum, dovada preţului plătit de ţăranii de lângă Roman, pentru apărarea oraşului Iaşi, pe teritoriul comunelor Rediu şi Popricani, o aflăm şi astăzi în parcela a IV-a a cimitirului de la Rediu, acolo unde sunt 83 de morminte de soldaţi născuţi la Muncelul de Sus, Gherăieşti, Borleşti, Răchiteni, Dulceşti, Boghicea, Dagâţa …, adică de lângă Roman. Pentur o parte din cei căzuţi şi înmormântaţi la Rediu, după război, rămăşiţele lor au fost preluate de familii şi înmormântate în localităţile de baştină.
Sursa: Alesandru Duţu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata română în al Doilea Război Mondial 1941-1945. Dicţionar enciclopedic, Bucureşti, 1999, p. 78 şi 170; Sorin Grumuş, Istoricul Regimentului 14 dorobanţi Roman (1872-1944), Bucureşti, 2015. După ce unitatea participase de la eliberarea Bucovinei de Nord, apoi la luptele din Transnistria şi Odessa, la Cotul Donului, în toamna şi iarna anului 1942, unitatea a fost aproape decimată, suferind pierderi masive de oameni (peste 4000 de soldaţi), armament şi echipament. Din primăvara anului 1943 s-a impus revenirea la Roman, pentru refacere.
Text: Marius Chelcu, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iaşi
