Operaţiunea Iaşi-Chişinău

Pe hartă este descrisă situaţia frontului din Moldova în data de 20 august 1944 şi este consecinţa declanşării de către armata sovietică, în zorii zilei a operaţiunii de mare amploare, pe toată lungimea frontului din Moldova şi Basarabia, urmând a se hotărî soarta României şi a Balcanilor Anterior, din luna aprilie, în ciuda tatonărilor ambelor tabere, cu scopul fiecărei părţi de a obţine avantaje strategice, prin ocuparea unor poziţii dominante, amintind aici confruntările sângeroase pentru Stânca Roznovanu, sau cele din comuna Rediu, de la Tăuteşti, Zahorna şi Pădurea Mârzeşti, frontul de la nor de Iaşi se stabilizase.

De la jumătatea lunii iunie se instalase chiar o acalmie înşelătoare pentru armatele române şi germane, un intermezzo fatal, aşa cum şi-a intitulat o carte de memorii un supravieţuitor german al confruntărilor armate din vara anului 1944. O denumire potrivită, fiindcă descătuşarea enormă de forţă mobilizată de armata sovietică, începând din dimineaţa zilei de 20 august, a fost fatală pentru mii de combatanţi români şi germani care şi-au aflat sfârşitul, sau au căzut în prizonierat. Trupurile multor combatanţi, de ambele părţi, au rămas pe câmpurile din localităţile comunei Rediu, iar fiindcă numărul mare al victimelor şi situaţia dezastroasă, la care s-a adăugat căldura verii, nu a mai permis înmormântarea în gropi individuale, aşa cum se întâmplase în lunile anterioare, cei ucişi au fost adunaţi la repezeală în gropi comune, unele din ele existând şi astăzi în cimitirul de la Rediu.

Până la sfârşitul zilei de 20 august, trupele armatei sovietice capturaseră toate localităţile comunei Rediu şi intraseră în oraşul Iaşi controlând situaţia, rezistenţa trupelor române şi germane continuând cu dificultate în partea de sud a oraşului.

Pentru forţa atacului declanşat de armata sovietică în dimineaţa zilei de 20 august asupra liniilor de apărare organizate pe teritoriul comunei Rediu oferim mărturia unui ofiţer român supravieţuitor, Corneliu Şandru, care era atunci căpitan, comandând o baterie antitanc din cadrul Brigăzii 7 infanterie. Bateria sa era poziţionată mai sus de biserica de la Rediu, sub pădure. El îşi amintea că pe 20 august, de la ora 5 dimineaţa până la prânz, artileria şi aviaţia sovietică a lansat un baraj continuu şi mai ales puterea de foc a lansatoarelor Katiuşa au avut un efect moral devastator asupra trupelor române şi germane. La adăpostul barajului de foc au înaintat blindatele şi infanteria sovietică străpungând frontul în mai multe puncte. Acelaşi comandant de baterie mărturisea că după prânz, în aceeaşi zi de 20 august, după ce tirul artileriei ruseşti s-a potolit, s-a trezit că din spate, dinspre pădure, veneau trupe sovietice, riscând astfel ca trupele române să cadă în încercuire. A reuşit cu greu să se strecoare spre valea Bahluiului, spre Valea Lupului, dar mulţi dintre camarazii săi au rămas să umple gropile comune de la Rediu.

Cele câteva luni de lupte, culminând cu ofensiva sovietică din 20 august, au făcut ca localităţile din comuna Rediu să cunoască o distrugere totală, devenind un cimitir imens, brăzdat de tranşee şi gropi de obuze, care mai pot fi văzute şi astăzi intrând în pădurea de la Mârzeşti.

Harta arată clar că un punct de rupere a frontului a fost linia situată lângă Iaşi, o poziţie din start vulnerabilă, fiindcă nu se sprijinea pe înălţimi dominante, precum cele înalte de la Bârnova-Voineşti. În ciuda dezavantajului evident, decizia apărarea pe linia mai şubredă, a culmilor domoale de la Rediu, a ferit oraşul de o distrugere totală în cele aproape şase luni cât au durat confruntările din vecinătatea sa. O dispunere a apărării româno-germane, încă din luna aprilie, pe poziţiile strategice avantajoase de dincolo de Iaşi, ar fi lăsat oraşul chiar pe linia frontului, aşa cum au fost localităţile din comuna Rediu, unde localităţile au fost măcinate complet de lupte, devenind un cimitir imens, brăzdat de tranşee şi gropi de obuze care se mai pot vedea şi astăzi cu uşurinţă intrând în pădurea de la Breazu.