Pădurea Mârzeşti păstrează încă vizibile urmele amenajărilor militare din Al Doilea Război Mondial. mai ales pe linia pe care a fost înfiinţat acest memorial. Privind cu atenţie, de o parte şi de alta a traseului, toate denivelările (gropi, şanţuri), precum cele din vecinătatea acestui panou, sunt în fapt amprentele vechilor construcţii cu scop defensiv şi ale exploziilor obuzelor care s-au îndreptat asupra lor.
Războiul de tranșee nu a reprezentat o noutate in secolul al XX-lea. Apariția armelor de foc portative, folosite în masă, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, la fel ca și modificarea tehnicilor de asediu ale fortificațiilor tot mai complexe și dificil de depășit a obișnuit armatele europene cu folosirea șanțurilor și a tranșeelor atât în apărare, cât și pentru cucerirea fortărețelor.
Soldaţi români în tranşee – în Primul Război Mondial (sursa foto: Arhivele Naţionale ale României)
La începutul secolului al XX-lea, apariția și folosirea pe scară largă a mitralierelor și puștilor cu magazie, ambele utilizând noua muniție cu pulbere fără fum (cordită, lidită, melinită, balistită) a impus folosirea tranșeelor ca mijloc defensiv. Desfășurarea operațiunilor terestre din războiul ruso-japonez (1904-1905) a prefigurat, din acest punct de vedere, ceea ce avea să fie războiul de poziție, cu nesfârșitele tranșee, adăposturi, buncăre și redute din Primul Război Mondial. Totodată, combinația dintre pozițiile fortificate, cu tranșee, sârmă ghimpată, câmpuri de tragere încrucișată, armament automat și artilerie de sprijin a stabilit, cel puțin ca lecție a Marelui Război, avantajul defensivei in fața ofensivei. Un atac pe scară largă asupra unor astfel de poziții însemna pierderi foarte mari și un consum imens de muniție și materiale pentru a avea șanse de succes.Noile arme apărute la sfârșitul primei conflagrații mondiale, tancurile, diversificarea și specializarea aviației, răspândirea armamentului ușor automat și tactica trupelor de asalt au schimbat, alături de alte tactici experimentate in perioada interbelică și conflictele locale ale vremii, modul de purtare a războiului.
Al Doilea Război Mondial este unul dinamic, în care manevra, mișcarea tactică și armele combinate capătă un rol preponderent.
Cu toate acestea, fortificațiile, tranșeele și tacticile aferente își păstrează rolul și locul lor în desfășurarea operațiunilor militare, mai ales atunci când este vorba de poziții importante, care controlează și/sau apară zone de acces, pe direcții însemnate la nivel tactic sau operativ.
Viaţa în tranşee – soldaţi germani în Al Doilea Război Mondial
Este vorba și despre cazul de față, al pădurii de la Mârzești, care asigura controlul asupra axei Iași-Podu Iloaiei-Erbiceni-Belcești-Tg. Frumos.
În special unităţile româneşti, în aşteptarea înaintării inamicului, au executat aici lucrări genistice specifice: linii de tranșee cu zone intercalate de tragere, săpate în zig-zag pentru a evita și limita extinderea zonei de împrăștiere a schijelor, in cazul unei lovituri in plin; poziții pentru armele grele ale infanteriei (aruncătoare de mine, mitraliere grele), tranșee de acoperire pentru infanteria de sprijin (care să prevină atacurile din flanc ale inamicului) și tranșee de comunicații.
La acestea se adaugă puncte de sprijin, de comandă, de comunicații, depozite de muniție, materiale militare și sanitare, toate protejate de biute, berme şi parapeți de lemn.
Calitatea amenajărilor genistice realizate de militarii români în 1943-44 în zona pădurii Mârzești nu poate fi pusă la îndoială, mărturie fiind, în primul rând faptul că au rezistat peste opt decenii.
Ele pot fi comparate, de pildă și cu alte construcții genistice asemănătoare, realizate de către trupe ale Axei, un bun exemplu fiind acelea din pădurea Hürtgen, din sud-vestul Germaniei, acolo unde luptele au durat toată iarna anilor 1944-45.
Să nu uităm că viața în tranșee era extrem de dificilă. Soldații trăiau în condiții mizere, în noroi şi frig, căzând pradă nu doar gloanţelor şi schijelor, ci şi bolilor precum dizenteria și piciorul de tranșee, suferind stresul provocat de bombardamentele constante.
Avem așadar în fața noastră, la Mârzești, un crâmpei de istorie militară, de evoluție a lucrărilor genistice, de fortificații adaptate la războiul modern, de mișcare. Putem spune că și-au îndeplinit rolul și au trecut testul luptelor și ale timpului, rămânând mărturie a unei istorii care nu trebuie uitate.
Documentare de Dr. Bogdan Schipor,
Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”
