Vorbind despre război, atenţia poate să cadă uşor doar asupra soldaţilor şi mai puţin, sau de loc, asupra populaţiei civile. Lucrul acesta ar fi o greşeală, mai ales dacă ne referim la războiul modern, total cum s-a numit el, adică extrem de distructiv prin tehnică, strategii şi doctrine, care şi-a arătat deplin forţa ucigaşă asupra civililor, socotiţi virtual duşmani şi indezirabili, numai buni de eliminat, cum s-a şi întâmplat deseori, din motive ideologice, politice sau strategice. Aşa se face că cel de-al Doilea Război a ajuns să-şi numere cele mai multe victime nu dintre soldaţi, ci dintre civili, ucişi lagăre de concentrare şi exterminare, refugiaţi sau surprinşi între liniile frontului, ori în bombardamente care nu aveau ca ţinte doar obiectivele strategice, ci şi locuinţele civile, cu scopul afectării stării de spirit a populaţiei.
În primăvara anului 1944, frontul s-a instalat pe teritoriul României. În martie, trupele sovietice, ca o prelungire a unei ofensive energice care începuse încă din decembrie 1943, prin forţarea Niprului, au pătruns pe teritoriul Românei, ocupând cea mai mare parte a Bucovinei, nordul Moldovei şi al Basarabiei, fixându-se, pentru câteva luni, în faţa oraşelor Iaşi şi Chişinău, până pe Nistru, la Tighina.
Apropierea vertiginoasă a frontului a impus evacuarea, încă din luna februarie, în zonele mai îndepărtate de front, în Muntenia şi Transilvania, a principalelor instituţii din Iaşi, inclusiv a Universităţii şi Arhivelor. Aceeaşi măsură s-a dispus şi în cazul populaţiei civile din localitățile care aveau să cadă pe linia frontului. Autorităţile au făcut cunoscut acest lucru, urmând ca populaţia să se deplaseze în zone mai retrase şi potenţial mai bine apărate.
Strategic, optându-se pentru apărarea oraşului, era previzibil ca localităţile aflate marginea dinspre Jijia şi Prut, inclusiv cele din comuna Rediu, aveau să fie afectate de confruntările armate. Din acest motiv, populaţia se cerea a fi grabnic evacuată. Au fost evacuate şi instituţiile, inclusiv Primăria şi şcolile, precum Orfelinatul-şcoală „Procopie Florescu” de la Tăuteşti. Pentru localităţile din comuna Rediu, zona de refugiu avea să fie cu predilecţie comunele Uricani şi Mogoşeşti, în partea mai înaltă a judeţului. Aceleaşi locuri, lipite de Codrii Iaşilor, au fost şi cele de refacere pentru trupele retrase temporar pentru odihnă şi completarea efectivelor.
Fireşte, nu toţi locuitorii au urmat îndemnul retragerii din faţa frontului. Au făcut-o mai ales femeile şi copiii, fiindcă la spaima războiului în sine se adăuga şi teama de represalii din partea soldaților sovietici. Unii însă, mai ales bărbaţii, au preferat să aştepte în gospodăriile lor, lângă puţina şi singura lor avere pe care încercau să şi-o apere cumva și să-și cultive ogorul, fiindcă dacă nu mureai de război, puteai apoi muri de foame. Mulţi dintre aceia au fost folosiţi, când de o tabără, când de alta, în funcţie de cum se mişca linia frontului, pentru diverse activităţi, inclusiv ridicarea morţilor şi îngroparea lor. De asemenea, mulţi dintre acei civili rămași pe loc şi-au pierdut viaţa, fiind prinși în focul încrucişat al luptelor. Sunt suficiente cazuri de acest fel şi la Rediu, iar ele ar trebui mai bine cunoscute prin aducerea la suprafaţă a amintirilor de familie.
Aici avem un film dintr-o arhivă germană, făcut în primăvara şi vara anului 1944, arătând refugiaţi din satele din Moldova, majoritatea femei şi copii, precum şi soldaţi aflaţi în zona de refacere. După imaginile din ultima parte a filmului se poate bănui că, cel puţin partea finală, a fost înregistrată lângă orașul Roman, în cadre apărând podul vechi şi turnul Episcopiei din Roman.
FILM GERMAN – REFUGIAŢI – Moldova în primăvara anului 1944
Text: Marius Chelcu, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iaşi
Refugiaţii – captură de ecran din filmul din arhiva armatei germane