Ucraineanul Roman Smishuk

În ziua de 1 iunie 1944, trupele româno-germane au declanşat operaţiunea cu numele de cod Sonya, cu obiectivul împingerii liniei sovietice dincolo de albia râului Jijia şi chiar dincolo de Prut, prin eliminarea capul de pod cucerit de armata sovietică încă din luna martie. Se intenţiona astfel asigurarea apărării oraşului de pe o poziţie mai avantajoasă.

Drept urmare, în zilele de 1-7 iunie, luptele în zonă au fost reluate cu înverşunarea cu care se dăduseră în luna aprilie, făcând iarăşi mii de victime, de o parte şi de alta, fiecare cu eroii săi, evidenţiaţi cu scopul de a ţine ridicat moralul trupelor.

A fost contextul în care s-a remarcat în luptă soldatul Roman Semenovici Smişuk. Era născut în Ucraina, în regiunea Viniţa, şi fusese încorporat în Armata Roşie în luna mai 1944, numărându‑se printre ucrainenii apţi de luptă, înrolaţi în grabă, după ce frontul a înaintat prin Ucraina spre România. Roman Semenovici Smişuk avea peste 40 de ani, iar fiul său, de 20 de ani, lupta, ca şi el, într-o unitate a Armatei 52 care ocupase încă din luna martie capul de pod de lângă Iaşi, cu scopul cuceririi oraşului.

În ziua de 4 iunie dinspre Rediu şi Vânători a pornit un puternic atac al unei unităţi de blindate germane, cu obiectivul ocupării unei cote de lângă satul Moimeşti (com. Popricani) apărată de regimentul 2, al Diviziei de infanterie Suvorov şi Kutuzov, în care fusese încorporat soldatul Smişuk. Pentru infanterişti, înaintarea blindatelor inamice, fără posibilitatea utilizării unor arme antitanc eficiente, reprezenta cea mai mare spaimă, a unei morţi îngrozitoare, prin îngroparea de viu sub malurile strivite de şenilele tancurilor.

Aceea a fost situaţia în care s-a aflat soldatul ucrainean Roman Smişuk, în dimineața zilei de 4 iunie. Fără a fi un veteran, fiindcă experienţa sa de front era de doar câteva zile, a acţionat, ca în majoritatea cazurilor de eroism, instinctul de supravieţuire, la care s-a adăugat probabil şi acela patern, fiindcă înaintarea unităţii germane risca să încercuiască şi distrugă întreaga unitate, în care era încorporat propriul fiu. Prin urmare, Smişuk a avut o reacţie de un curaj aproape iraţional. Având la îndemână câteva grenade antitanc şi sticle incendiare a reuşit, ieşind din tranşeu, şi alergând de la un tanc la altul, să arunce pe turele sticle incendiare şi grenade. În doar câteva minute a făcut un lucru absolut inimaginabil, scoţând din luptă, de unul singur, nu mai puţin de şase tancuri inamice, oprind astfel înaintarea şi dând posibilitatea companiei sale să nu cadă în încercuire şi să se retragă în siguranţă.

Eroismul soldatului Roman Semenovici Simşuk de pe dealul de la Moimeşti, privind în zare dinspre valea Mârzeştilor, către Popricani, a fost descris în numărul 52 al ziarului armatei sovietice „Lupta Armatei Roşii”, din 17 iunie 1944, fiind declarat Erou al Uniunii Sovietice şi decorat personal de către comandantul Frontului 2 Ucrainean, generalul Rodion Malinovsky, primind şi câteva zile de permisie, fiind transportat în satul natal cu un avion.

Dincolo de decoraţii, permisii, articole elogioase şi onoruri, dacă cineva ar fi vrut atunci să afle şi să consemneze ce l-a împins pe soldatul ucrainean să lupte eroic, în felul în care a făcut-o, probabil pe primul loc s-a aflat mai puţin vreo raţiune ideologică, ci simplul fapt al supravieţuirii, al apărării propriei vieţi şi a camarazilor săi, între care se număra şi propriul fiu.

Roman Semenovici Simşuk a avut atunci şansa supravieţurii, însă foarte mulţi soldaţi ai armatei sovietice au căzut pe frontul din Moldova în primăvara-vara anului 1944. De-a lungul fostei linii a frontului se găsesc cimitire ale soldaților sovietici, majoritatea fiind cimitire de onoare, amplasate în locuri vizibile, aproape de drumurile principale. Exemple includ cimitirele din Moțca, Ceplenița și Șipote, iar cel mai apropiat de comuna Rediu se află lângă biserica din satul Larga Jijia.