În contextul mai larg al luptelor care au avut loc în luna aprilie şi primele zile ale lunii mai 1944, mai bine cunoscute sub numele de Bătălia de la Târgu Frumos, un capăt al mişcării frontului s-a întins până la nord de Iaşi, zonă în care armata sovietică îşi propusese ocuparea căii ferate Tg. Frumos-Iaşi şi forţarea intrării în oraş.
Artileria grea sovietică se afla poziţionată la Ursoaia, Izvoarele, Epureni, iar localităţile Horleşti şi Zahorna erau ocupate de prima linie a armatei sovietice, care avansase până la Pădurea Mârzeşti şi spre Tăuteşti.
În ziua de 23 aprilie pe aliniamentul Tăuteşti – Dealul din Mijloc – Dealul Siliştea, adică pe unde trece actuala şosea strategică Horleşti-Bogonos, a intrat în acţiune Regimentul 4 Dorobanţi, sprijinit de un divizion al Regimentului 15 Artilerie. Regimentul avea misiunea să apere un sector cuprins între Fântâna lui Balan şi Dealul din Mijloc, adică zona numită Hindeu, scopul fiind împiedicarea trupelor sovietice să înainteze către Bogonos şi Leţcani.
După ce în zilele anterioare au existat mai mult hărţuieli sporadice, cele mai grele lupte se vor da în dimineaţa zilei de 26 aprilie. Atacul sovietic a început la ora 4.45 printr-un intens bombardament de artilerie îndreptat atât către linia apărată de Regimentul 4 Dorobanţi, cât şi spre aceea învecinată ocupată de Diviza 18 Vânători de Munte, spre Podişul şi Pădurea Mârzeşti. A urmat un bombardament lansat asupra liniilor româneşti de o escadrilă formată din 50 de avioane sovietice, zburând dinspre Horleşti. Cu toată reacţia antiaerienei şi artileriei grele româneşti poziţionate pe dealurile de la Pădurea Breazu şi Rediu, atacul a provocat un haos cumplit, comunicaţiile telefonice fiind întrerupte.
La ora 6 a urmat atacul infanteriei şi blindatelor sovietice, care au înaintat în spatele unui intens baraj de artilerie şi lansatoare Katiuşa, forţând înaintarea pe direcţia Valea Bogonos, Dealul Talpalarului şi Valea lui David, cu intenţia de a cuceri Movila lui Samoilă (Movila de la Tăuteşti) care asigura apărarea către Bogonos şi Leţcani.
Au urmat lupte intense, atacatorii depăşind satul Tăuteşti şi prima linie de apărare a infanteriştilor români, mulţi dintre ei fiind striviţi de şenilele tancurilor sau îngropaţi de vii în adăposturile ale căror maluri s-au rupt sub greutatea carelor de luptă. Sovieticii au pătruns până în Valea lui David unde scenele de luptă au devenit dramatice. În situaţia luptă sau fugi, unii au luptat până la limita imposibilului, fapte consemnate în jurnalul de front.
S-a notat că sergentul Ştefănoiu Gheorghe în febra luptei şi-a aruncat încălţările din picioare. Fiind ţăran dint-un sat din Argeş a simţit că-i este mai sigură călcătura cu talpa goală pe pământ, cum fusese obişnuit de mic, decât fuga în bocanci. În picioarele goale a urcat pe un tanc sovietic imobilizat al cărui tun de tragere încă îşi căuta ţinta. Ajuns deasupra tancului a acoperit vizorul trăgătorilor o foaie de cort, iar atunci când tanchiştii au încercat să iasă, deschizând trapa, sergentul Ştefănoiu a aruncat rapid o grenadă în interior. Încurajat de izbândă s-a îndreptat către un al doilea tanc T 34 imobilizat, alăturându-i-se şi sergentul Şerban Gheorghe Ion şi soldatul Ştirboiu Constantin. Împreună s-au apucat să deschidă capacul turelei cu un târnăcop, iar după ce au reuşit l-au incendiat. Fapta lor le-a dat curaj camarazilor, sporindu-le rezistenţa faţa atacului şi forţând trupele sovietice să bată în retragere. Unii dintre soldaţii români au continuat să se urce pe tancurile rămase în urmă. Adăpostiţi după turele au tras asupra infanteriştilor ruşi care băteau în retragere, provocând numeroase pierderi.
Apărarea disperată a Regimentului 4 Dorobanţi din Argeş şi a Grupului 18 Vânători de Munte s-a soldat cu mari pierderi. Mărturie stau listele cu cei căzuţi în luptă, dintre cei din Grupul Vânătorilor de la Târgu Jiu au fost înmormântaţi în parcela numărul V din cimitirul de la Rediu, iar cei din Regimentul Dorobanţilor din Argeş se află în cimitirul de la Leţcani. În listele celor căzuţi, alături de grad, data şi locul naşterii şi numele părinţilor, li s-a notat ziua şi locul unde au fost ucişi. Locurile morţii soldaţilor din Regimentul 4 Dorobanţi, în zilele de 26-29 aprilie 1944, majoritatea lor născuţi în satele din judeţul Argeş, dar şi în Muscel şi Prahova, se află pe harta comunei Rediu, lângă Tăuteşti şi Horleşti. Sunt locuri precum Movila lui Samoilă, Blasnovici, Dealul Împuţita, Dealul din Mijloc, Fântâna Vizitiu. Ca recunoaştere a rezistenţei de care unitatea a dat dovadă, la începutul lunii mai, colonelului Stanciu Ştefan, comandantul Regimentului 4 Dorobanţi Argeş, i s-a acordat Ordinul „Coroana României” clasa a III-a în grad de comandor, cu panglică de „Virtute Militară”, decoraţii primind şi soldaţii care s-au remarcat în luptă, supravieţuind şi ajutându-i, prin determinarea lor şi pe unii dintre camarazi să supravieţuiască încă unei zile cumplite de război.
Aşadar, aceasta nu este o cronică eroică, ci una a dramatismului, în care pentru a supravieţui trebuie să lupţi, iar pentru a nu fi ucis, eşti nevoit să ucizi.
Sursa: Günter K. Koschorrek, Zăpada însângerată. Memoriile unui soldat german pe frontul de est, Bucureşti, Editura Corint, 2019, p. 272-279.
Text: Marius Chelcu, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iaşi
