Urmările războiului

În zilele de 20-21 august 1944, frontul a măturat aproape în întregime ceea ce mai rămăsese întreg din clădiri, lăsând în urmă imaginea sumbră a morţii. Trupurile a mii de soldaţi din ambele tabere au fost în grabă adunate de către populaţia civilă de prin crângurile, văile şi de pe dealurile răscolite de blindate şi explozii.

Încheierea ostilităţilor nu avea să însemne însă şi încetarea suferinţelor, fiindcă rămâneau în urmă liste lungi de orfani şi văduve de război, la care se adăuga îngrijorarea familiilor pentru  soţii sau fiii luaţi prizonieri. După război, anii următori aveau să aducă un alt flagel devastator: foametea. Au fost suferinţe fizice şi morale ce aveau să tulbure populaţia României decenii la rând, menţinând dureros de vie trauma războiului.

Mai mult, ţara avea să cunoască, în anul 1944, o eliberare formală, fiindcă venirea trupelor sovietice a însemnat începutul dictaturii comuniste, care se va prelungi până la sfârşitul anului 1989.

Pe 26 mai 1946, soldatul Teodor Bolocan a avut ocazia rară să-i expedieze mamei sale, Ana Bolocan, domiciliată în comuna Rediu lui Tătar, o telegramă dintr-un lagăr de lângă Moscova, prin serviciul de Cruce Roşie Internaţională. Teodor era contingent 1941, aşadar foarte tânăr, şi făcuse parte din Regimentului 25 Artilerie. În luna august 1944, când s-a rupt frontul, a fost luat prizonier de ruşi. Se ştie că trupele sovietice nu au recunoscut imediat hotărârea României de a se desprinde de Germania nazistă, prin lovitura de palat de la 23 august. Aşa se face că Teodor Bolocan a îngroşat numărul celor peste 100.000 de soldaţi români luaţi într-un prizonierat din care cei mai mulţi nu s-au mai întors.

În vara anului 1946, mama lui Teodor, în vârstă de 65 de ani, văduvă de 20 de ani, bolnavă şi fără posibilităţi de întreţinere, aflându-se într-o situaţie disperată, trimetea o scrisoare ministrului Apărării Naţionale, prin care îi cerea să i se acorde drept de pensie. Până în luna februarie 1946 ea primise de la Primăria Rediu câteva ajutoare, dar de atunci orice ajutor a încetat să-i mai fie dat, motivându-se că nu ar fi existat dovezi pentru situaţia în care se afla fiul ei, adică dacă era mort, dispărut sau prizonier.

Aşadar, telegrama pe care Ana o primise de la fiul ei a fost anexată dosarului pe care l-a înaintat primăriei, fiind dovada a aflării lui Toader în viaţă.

Femeia nu ştia însă că vremurile se schimbau şi încotro o luau şi că greul pentru ea abia începea, fiul ei numărându-se printre damnaţii, părtaşi la războiul împotriva Uniunii Sovietice, din care trebuiau cel mult să spere că se vor întoarce acasă.

Sursa: Arhivele Naţionale Iaşi, Fond Primăria Comunei Rediu Tătar, dosar nr. 4 (corespondenţă, acte şi dispoziţiuni referitoare la I.O.V.R. 1945-1946), f. 480 r.-v.

Vasile Aramă, locuitor din Horleşti, era un om gospodar. Că era aşa şi pentru toate câte s-au întâmplat în primăvara anului 1944 dădeau mărturie consătenii săi, Neculai Ilaşcu, Ştefan Ilaşcu şi Constantin Balaur.

Pe Vasile începutul anului 1944 l-a găsit, în ciuda iernii şi a vremii de război, cu destulă hrană adunată pentru familie şi animale. Când s-a apropiat frontul de Prut, în martie, i s-a spus să plece în refugiu, să se adăpostească la Găureni, lângă Leţcani, dincolo de calea ferată. Totuşi, a rămas pe lângă casă, lângă lucruri, animale şi ogor, aşa cum făcuseră şi alţii. Doar femeile şi copiii au fost trimişi spre locurile de refugiu.

La 1 aprilie, nu în glumă, satul a fost ocupat de ruşi, iar de atunci tot ce agonisise Vasile Aramă s-a tot subţiat. Armata Roşie i-a tot luat lui Vasile din casă: 1 plapumă, 1 saltea, 9 perne, 5 lăicere, 20 m macaturi, 20 m traiste, 35 m saci, 30 m pânză bumbac, 1 rând de haine bărbăteşti, 1 pereche de cizme, o pereche de pantofi femeieşti şi o căciulă. Din cămară i‑a luat 3000 kg de cartofi, 300 kg de fasole, 10 kg de zahăr. Din hambar 4000 kg de porumb, 100 kg floarea soarelui, 3000 kg de cartofi şi 100 kg de făină de grâu. Din grajd 2 boi, 1 cotiugar, 2 vaci şi 2 porci şi 30 de găini, iar din curte 1 plug şi o grapă.

Ca năpasta să fie întreagă, i-a ars şi casa în bombardament.