În zilele de 24-26 aprilie, în sectorul Pădurii Mârzeşti s-au dus cele mai grele lupte. Blindatele şi infanteria sovietice au realizat unele pătrunderi locale, pe care vânătorii de munte români, din Divizia 18 Munte, încercau să le îndepărteze. Existând pericolul ocupării întregii păduri de către sovietici, la data de 29 aprilie a venit în sprijin Divizia 24 Panzergrenadier Grossdeutchland.
Descrierea intervenţiei trupelor germane se va face pe un panou distinct, acela prin care un soldat german va descrie în memoriile sale întreaga confruntare, cu toată intensitatea şi trăirile accentuate de pierderea comandantului, prinţul Moritz Notger zu Oettingen-Wallerstein.
În seara zilei de 29 aprilie, în urma colaborării dintre trupele române şi germane, s-a reuşit eliminarea tuturor trupelor sovietice din Pădurea Mârzeşti. Fără a mai avea totuşi aceeaşi intensitate, luptele din zonă au continuat şi în primele zile ale lunii mai, cu încercări nereuşite ale trupelor sovietice de a reocupa poziţii avansate în Pădurea Mârzeşti.
Aşa cum îşi amintea soldatul german Gunter K. Koschorrek, în acele zile victoriile au fost, de o parte şi de alta, temporare şi „fără rost”, ţinând seamă mai ales preţul plătit în vieţi omeneşti, pentru doar câţiva km2 câştigaţi vremelnic de o parte şi de alta.
Vânătorii de munte din grupurile 90, 92 şi 18 Munte, mulţi dintre ei soldaţi recrutaţi din apropierea Târgului Jiu, au completat atunci o statistică sumbră, fiindcă în perioada 23 aprilie-12 mai 1944, în efortul de a menţine apărarea oraşului Iaşi pe linia Pădurea Mârzeşti-Dealul Bursucăriei (dealul cum se urcă spre Pădurea Mârzeşti şi de unde începe Valea Apăreştilor) – Dealul Olarilor (spre Vânători) – Vulturi, în Pădurea Tălmacilor, Divizia 18 Munte a avut pierderi în efectiv de 5271 militari, din care 492 morţi, 4152 răniţi şi 627 dispăruţi. Se păstrează planul înaintării armatei sovietice dinspre Zahorna către Pădurea Mârzeşti, Tătăruşi şi Rediu-Tătar. Ca urmare a rezistenţei unităţilor armatei române şi susţinerii venită din partea celor germane, nu s-a reuşit decât ocuparea vremelnică a Pădurii Mârzeşti.
Trebuie reţinut că din cei 492 vânători de la Jiu care şi-au pierdut viaţa atunci, 446 au fost înmormântaţi în cimitirul de la Rediu:
– parcelele I, II şi III, conţin 119 morminte ale soldaţilor din Grupul 90 Vânători;
– parcela III, 133 de soldaţi din Grupul 92 Vânători;
– parcela V, 194 de soldaţi din Grupul 18 Vânători.
Drept urmare, Cimitirul din Rediu rămâne un loc al memoriei războiului. Mormintelor individuale li s-au adăugat gropile comune în care au fost acoperiţi în grabă şi de-a valma, soldaţi români, germani şi sovietici căzuţi în ziua ruperii frontului, în ziua de 20 august 1944.
Sursa: Günter K. Koschorrek, Zăpada însângerată. Memoriile unui soldat german pe frontul de est, Bucureşti, Editura Corint, 2019, p. 272-279.
Text: Marius Chelcu, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iaşi
