Prima etapă şi primul loc de popas
De la punctul de START, iazul mic din mijlocul satului Rediu, vă veţi deplasa spre nord, de-a lungul văii, pe un drum la început pietruit, apoi de pământ, printre case mai vechi şi mai noi, apoi printr-o vale având, de o parte şi de alta, ogoare şi vii.
Ca şi locul de start, adică heleşteul lui Simion Păsărarul, valea aceasta este şi ea atestată în cel mai vechi document care aminteşte existenţa moşiei Rediu lui Tătar, adică din anul 1667.
Doar că, fapt interesant, pârâul care străbate satul Rediu se numea în anul 1667 Bacu, iar valea, Valea Bacului. O denumire interesantă, care nu vine cu siguranţă de la vreo întrunire a absolvenţilor de bacalaureat, ci este un nume înrudit probabil cu denumiri precum Bacău, sau Bâc, râu din Basarabia.
Toate acestea, inclusiv Bacul nostru, sunt nume foarte vechi, moştenite de dinaintea întemeierii statului medieval românesc al Moldovei, atunci când pe aici au trecut popoare migratoare de neam turcic, venite din stepele nemărginite ale Asiei, precum uzii, pecenegii şi cumanii.
Segmentul acesta de traseu, cuprins între iaz şi marginea Platoului Mârzeşti se numeşte Fundu Văii, fiindcă la marginea podişului este obârşia sau gura Văii Rediului (numită în trecutul îndepărtat, Valea Bacului).
Fiindcă după ascensiune veţi avea cu siguranţă nevoie de o gură de apă, popasul va fi chiar la marginea Platoului Mârzeşti (numită în actele vechi Măgura Mârzeştilor – măgură însemnând un loc înalt, împădurit, realitate pe care o păstrează şi astăzi). Este locul unde în vechime se întâlneau hotarele moşiilor Rediu lui Tătar, Tăuteşti şi Mârzeşti (vezi harta).
Este locul în care se deschide, mai ales în zilele cu atmosferă limpede, o perspectivă frumoasă a întregii văi, privirea aruncându-se până spre valea Bahluiului, în capătul Păcurarilor, şi mai departe către Bucium şi Bârnova.