După ce aţi făcut scurtul popas pe marginea Podişului Mârzeşti, venind dinspre Fundul Văii, continuaţi să vă deplasaţi pe drumul proaspăt asfaltat, către şoseaua principală şi colţul Pădurii Mârzeşti.

Chiar pe colţ,  se află un semn de hotar. Acest loc este amintit în toate hotarnicele moşiilor Rediu lui Tătar, Mârzeşti şi Tăuteşti, începând din anul 1671, fiind însemnat pe toate hărţile, inclusiv pe aceasta luată de noi ca suport al ghidajului, de pe la 1830.

Motivul este simplu, în chiar locul acesta se întâlneau hotarele a nu mai puţin de patru moşii: Tăuteşti, Mârzeşti, Rufeni şi Rediu lui Tătar. Tot aici, înainte de secolul 17 se termina moşia domnească a târgului Iaşi, care ulterior a fost dăruită mănăstirilor Copou şi Trei Ierarhi. O putem astfel numi piatra unghiulară a celei mai mari părţi a teritoriului comunei Rediu (mai puţin Horleşti şi Zahorna).

Continuaţi să vă deplasaţi pe DJ 282, către Horleşti, iar la aproximativ 100 m după intersecţia cu drumul care duce spre Tăuteşti, veţi afla cel mai bătrân stejar de pe marginea pădurii.

Ca şi în cazul colţului pădurii şi acest loc apare notat pe harta din 1830, printr-un punct de culoare roşie. Motivul este că locul face o mică buclă în exterior şi marchează şi el un reper de hotar, acela dintre fostele moşii Mârzeşti şi Tăuteşti.

Să amintim aici că înainte de topografia şi cartografia modernă, oamenii măsurau distanţele şi suprafeţele cu pasul, iar la margini făceau nişte movile de pământ, în vârful cărora fixau pietre de hotar. Uneori, aceste repere erau dublate de păstrarea în acel loc a unui copac cu speranţă îndelungată de viaţă, precum stejarul.

Vechimea stejarului de la Mârzeşti, cu certitudine peste 200 de ani, adică mult înaintea hărţii noastre, este dată de calitatea sa de martor viu al hotarului dintre moşii, un reper de neocolit şi greu de contestat de cei care ar fi vrut să-l încalce. Din acelaşi motiv, lângă piatra unghiulară de la colţul pădurii, amintită anterior, trăieşte al doilea cel mai bătrân stejar de la Mârzeşti.