Monumentul din cimitirul bisericii de la Tăuteşti
Statuia adusă în anul 1880 la Tăuteşti, jud. Iaşi, de la Blansko (Cehia) şi transformată în monument funerar, este una din rarele mărturii materiale vechi păstrate intacte pe teritoriul comunei Rediu. Asta din cauza distrugerilor din cel de-al Doilea Război Mondial.
Cine a fost Procopie Florescu, cel înmormântat acolo, potrivit voinţei sale testamentare; ce a făcut în tipul vieţii şi ce a lăsat în urmă, mai ales pentru Tăuteşti şi pentru fetele orfane sărace din judeţul Iaşi, puteţi citi aici, dacă vă îmbie curiozitatea, vă asigur că povestea este interesantă.
Dacă nu, măcar pe scurt să ştiţi că a fost stâlp al unei instituţii importante a Moldovei, până în 1853, când s-a pensionat, iar după moarte, prin testament, şi-a lăsat averea pentru înfiinţarea şi întreţinerea unei instituţii de ocrotire a copilului, care a funcţionat la Tăuteşti între anii 1892 şi 1948.