Ultima parte, ultimele obiective
De La Movila de deasupra Tăuteştilor, acolo unde la 1615 s-a consumat ultimul episod al unei lupte consemnate în cronica lui Miron Costin (vezi postarea precedentă), se coboară abrupt, tot pe drum de pământ, spre pârâului Tăuteşti, până la confluenţa cu valea şi pârâul Zof (dacă vă deplasaţi singur, sau în grup, dar în linişte, veţi vedea cu siguranţă, de la mică distanţă, animale şi păsări sălbatice. Eventual, vă puteţi opri să staţi la o mică pândă.
De acolo, peste pârâul Tăuteştilor urcarea către Rediu va fi abruptă. Când veţi ajunge pe culme, dacă vă veţi îndrepta spre Capul Redului, veţi găsi o altă movilă. Un alt punct de reper şi semn de hotar, consemnată şi aceea în hărţile şi scrierile vechi, cu numele de Movila lui Alexandru Vodă.
Numele se leagă, probabil, de Iliaş Alexandru, domn al Moldovei între 1666 şi 1668. Era ultimul domn prin vinele căruia mai curgea sângele lui Ştefan cel Mare, pe linie bărbătească. El a fost acela care i-a dăruit, în anul 1667, unui slujitor credincios, un grec pe nume Ianakis, moşia Rediul lui Tătar, care până atunci fusese domnească. Vremurile se schimbaseră şi nu doar boierimea se grecizase, ci însuşi urmaşul lui Ştefan cel Mare înţelegea mai mult greceşte decât româneşte. De ce a purtat movila de la Capul Rediului numele unui domn, poate fiindcă îi plăcea să-şi petreacă timpul liber pe acea culme, de unde se deschid zările în toate părţile, petrecând cu prietenul său Ianakis, căruia i-a dăruit şi moşia din vale.
Movila lui Alexandru Vodă a fost, datorită poziţiei, un punct strategic important în timpul luptelor din aprilie-august 1944.